Domnul Orgoliu

Din pacate toti il insotim pe acest "domn" peste tot pe unde ne perindam. Nu stiu ce m-a apucat sa analizez putin aceasta caracteristica nefericita a tuturor oamenilor, mai mult sau mai putin.
De ce zic asta? Pentru ca fiecare persoana este orgolioasa in felul ei, un gram cel putin detine fiecare, din pacate pentru lumea asta, majoritatea cantaresc greu din cauza orgoliului.

Cine este si ce vrea? Este greu de spus, insa asa cum am citit si tot analizat, teoretic si practic, nu sunt multi oameni care adora sa vorbeasca despre asta. "Eu orgolios? Niciodata!" Si gata! S-au batut cu pumnul in piept, si-au expus punctul de vedere si la revedere :) Intradevar, se poate stapani, macar se poate recunoaste "da, e adevarat, sunt orgolios, dar imi trece :)) " . Orgoliul este una din numeroasele manifestari ale fricii, avand si o latura care tine de aspiratia spre perfectiune a omului.

Suna cunoscut? Parerea mea este ca da. Omul este constient de perfectiunea divina care exista in el, numai ca o exploateaza in mod gresit din dorinta de a avea intotdeauna dreptate.
Altii il caracterizeaza ca pe un defect plin de calitati. Suna foarte pompos, dar degeaba, din punctul meu de vedere.
Si aici pot vorbi din cum sunt eu. Da, sunt orgolioasa, chiar sunt si tot sunt si voi mai fi... Imi place. Nu exagerez, chiar imi trece repede :)) dar e frumos sentimentul cand esti putin orgolios, insa nu trebuie sa transformi nimic in ceva pe care nu-l mai poti stapani. Aici deja intervine orgoliul ca si problema.

Este posibil.. si nu vreau "sa ma dau in barci", insa exista persoane care ar interveni in aceasta problema si ar spune: "Silvia? Hmm.. este foarte orgolioasa!"
Eu cred ca as putea combate aceasta interventie si as declara sus si tare: Sunt foarte incapatana, nu-mi place sa ma contrazica cineva, nu-mi place sa-mi spuna vreun dude ca gresesc aici si pe dincolo.."
Daca as sta sa analizez la sange.. v-as dezvalui toata personalitatea mea si nu e frumos asa :)) Misterul, unde este misterul?

Am intalnit tot felul de oameni, nu ca as fi trait o groaza de ani, insa pana la varsta asta chiar am dat peste tot felul de personaje :) .
Majoritatea care aveau o incredere maxima in ei sau cel putin pareau sa aiba incredere in ei, acea incredere care la un moment dat s-a transformat in vanitate, oameni speriati, singuri.
La un moment dat confundam orgoliul cu mandria, demnitatea, insa cu timpul mi-am dat seama ca de fapt sunt 3 lucuri total diferite.
Orgoliul seamana foarte mult cu mandria, ceea ce le deosebeste este intensitatea. Atunci cand esti orgolios impui limite de dragul imaginii tale, insa mai degraba esti o persoana ingrijorata de parerea celor din jur decat de mandrie, de propria parere despre tine.

Oamenii orgoliosi ne ranesc, ne produc diverse reactii adverse, uneori ne atrag intr-un mod foarte greu de explicat, alteori ii uram pentru rautatea si egoismul lor, in alte imprejurari suntem invidiosi ca nu putem fi ca ei. Aici sunt implicate multe genuri de persoane, inteligente, cu multe calitati, oameni cu gandire limitata, insa sub orice forma l-am intalni, avem tendinta de a raspunde la fel.. cu orgoliu.

Unde dai, acolo crapa. Personalitatea unui om mi se pare fascinanta! Trebuie doar sa invatam despre fiecare lucru in parte pentru a reusi sa ne intelegem semenii :) .